Teatru
Profesor: Olah Otilia


Motto:



,,TEATRUL ESTE NEVOIA FUNDAMENTALĂ DE A SPUNE CĂ AVEM NEVOIE UNII DE ALȚII PENTRU O COMUNICARE DIRECTĂ!” MATEI VIȘNIEC

Cercul de Teatru din cadrul Palatului Copiilor Oradea, își propune an de an să bucure copilașii care-i trec pragul.
În cadrul cercului, copiii vor avea posibilitatea de a-și îmbunătății dicția( prin exerciții de dicție specifice vârstei), vorbirea, imaginația(prin exerciții de improvizație specifice vârstei), să creeze, să socializeze, să lege prietenii pe viață.
Ultimii nouă ani au fost fructuoși, plini de joacă, concursuri, premii, workshopuri, întâlniri din care au învățat atât copii cât și noi profesorii.

Ce vom face efectiv într-un an școlar:
Începutul cursului va fi plin de jocuri de cunoaștere(copiii între ei și eu pe ei), exerciții de dicție- învățarea unor poezii care ajută acest proces de îmbunătățire a vorbirii. Se va continua cu improvizații pe anumite teme, specifice vârstei, ca mai apoi să reușim să punem în scenă o piesă de teatru.
Copiii trebuie să știe că acest curs de teatru are câteva etape, care trebuiesc respectate, și fără de care e greu să iasă o piesă așa cum ne dorim.
Piesele de teatru propuse sunt în funcție de vârsta copilașilor.
În funcție de implicarea lor aceștia vor putea participa la diferite concursuri pe plan local sau național.
Fiind activitate extrașcolară ne bazăm pe plăcerea și pe dorința copiilor de a veni la cerc, nu este obligatoriu, dar este ceva pentru care își asumă responsabilitatea fiecare din ei.

Pentru cercul de teatru vor participa la preselecții copiii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani!
Este necesar ca cei care doresc să urmeze cursul de teatru să fie capabil să stea fără părinți cât ține cursul, să meargă singuri la toaletă, să facă tot posibilul să nu rateze întâlniri(la 3 absențe nemotivate- nu sunt anunțată prin mesaj- copilul pierde locul din cadrul cercului). Ținem seamă de faptul că se lucrează în echipă, ca trupă, și lipsa unui personaj la repetiții poate cauza stagnarea piesei de teatru la care se lucrează.

Pentru selecții copiii vor pregăti:
 Copiii din grupele de începători 5- 10 ani vor pregăti acasă O poezie, adaptată vârstei lor iar la selecții vor citi o povestioară pusă la dispoziție de profesorul coordonator !

 Copiii din grupele de începători 11-14 ani vor pregăti acasă O Poezie, adaptată vârstei, vor pregăti acasă O poveste, (scurtă -2 minute) la alegere. Povestea poate să fie preluată sau inventată de ei.

 Copiii din grupele de începători 15-18 ani vor pregăti acasă O poezie, adaptată vârstei, O poveste(preluată sau inventată), Vor primi în timpul selecției un Obiect pe marginea căruia vor improviza un scurt moment!

Prof. Coordonator Olah Otilia





Orarul cursului
Luni Marti Miercuri Joi Vineri